Polițiștii botoșăneni au organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, acțiuni în întreg județul, pentru prevenirea infracționalitații stradale, creșterea vizibilității dispozitivului de ordine și siguranță publică și impunerea unui climat de siguranță rutieră.
Astfel, au fost angrenate peste 300 de forțe de ordine, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, precum și polițiști din cadrul polițiilor municipale, orășenești și subunităților de poliție.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 900 de persoane și controlate peste 80 de autovehicule. De asemenea, au fost verificate peste 70 de unități economice, fiind vizate discotecile și barurile cu program prelungit, precum și alte unități unde se concentrează un aflux mare de persoane, prilej cu care au fost constatate 15 infracțiuni și a fost suspendată activitatea pentru o perioadă de 10 zile, pentru două unități economice, din municipiul Dorohoi.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 132 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 183.000 de lei. Totodată, au fost constatate în flagrant delict, 19 infracțiuni la regimul rutier și infracțiuni contra persoanei., fiind întocmite dosare de cercetare penală. .