A VIII-a ediţie a concursului Botoşani Model United Nations (BTMUN) s-a desfăşurat în acest sfârşit de săptămână cu participarea a 90 de tineri din Iaşi, Bacău, Cluj, Bucureşti, Vaslui şi Botoşani, gazda fiind, şi de această dată, Colegiul Naţional „A.T.Laurian”. Concursul-conferinţă, organizat după modelul dezbaterilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, s-a relansat după doi ani de pauză impuşi de pandemie, delegaţii arătându-se încântaţi să reia dezbaterile şi negocierile pe subiecte ce par acum mai importante ca niciodată.
Grupaţi în cinci comitete, ECOFIN, DISEC, SOCHUM, LEGAL şi CRISIS, cei prezenți au abordat subiecte precum securitatea cibernetică, interferenţe străine în democraţia statelor, ingineria genetică umană, dezarmare, acţiuni umanitare, economie, finanţe, drept şi crize internaţionale, lucrările desfăşurându-se doar în limba engleză.
În mare, regulile de desfăşurare a lucrărilor spun că fiecare delegat reprezintă un guvern, de aceea întreaga dezbatere este nu despre indivizi ci despre ţări, adresarea se face nu la persoana I, ci la a III –a: „România crede că….” „De ce se opune România?” sau „Poate delegaţia României să explice …?” În cea de a treia zi se votează în Adunarea Generală rezoluţiile adoptate de comitete, tot aici oferindu-se premii şi diplome pentru cei mai pricepuţi delegaţi. În total se oferă 11 premii şi 15 menţiuni onorabile, câştigul tuturor participanţilor fiind experienţa trăită, amintirile şi prieteniile înfiripate.
„În toate aceste opt ediţii de BTMUN am încercat să fim alături de organizatori, dar să-i lăsăm să se organizeze perfect şi singuri. Cu fiecare ediţie am văzut ce elevi de încredere sunt la Laurian şi ce tineri frumoşi, deştepţi şi implicaţi sunt musafirii noştri. Le mulţumim tuturor pentru echilibrul şi maturitatea de care au dat dovadă încă o dată şi, în mod special îi mulţumesc doamnei profesoare Ionela Iacob pentru coordonarea şi îndrumarea tuturor.”, a declarat Mihaela Prăjinariu, directorul adjunct la colegiului Laurian.