O femeie din Pecineaga a născut într-o hazna și pretinde că habar n-avea că era gravidă și urmează să aducă pe lume un copil. Micuțul a fost salvat de pompieri. Nou-născutul a fost duminică salvat de pompieri după ce ajunsese în hazna, în localitatea constănţeană Pecineaga. Mama acestuia susține că s-a dus la toaletă și de abia acolo a relizat că a născut. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea”, bebeluşul a fost transportat cu ambulanţa la spital, arată StirileProtv.ro.
„Bebe ‘a căzut’ în urma naşterii. Femeia nu a realizat că naşte. A fost scos. E o fetiţă conştientă, cooperantă, preluată de echipajul SAJ de la faţa locului”, a transmis ISU, potrivit Agerpres.
După ce pompierii au fost alertaţi că bebelușul a căzut în hazna, la Pecineaga, la faţa locului s-au deplasat două autospeciale şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa.