A profitat că părinții nu sunt acasă și s-a jucat cu chibriturile lângă depozitul de furaje. Într-o clipă de neatenție, nutrețurile s-au aprins. Flăcările s-au extins cu repeziciune la două adăposturi de animale de 10, respectiv 25 de metri pătrați și un gard din lemn, informează printr-un comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.
Este isprava unui baiat de 8 ani, din satul Miorcani, comuna Rădăuți. Chemați în ajutor, pompierii de la Punctul de Lucru Darabani au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului și au stins incendiul în limitele găsite. Au fost protejate de foc două case și alte construcții din gospodărie. Evenimentul a avut loc joi după-amiază.
”Focul îi fascinează pe copii. Brichete, lumânări sau chibrituri sunt lucruri pe care ei le văd ca pe un mijloc de a experimenta. O joacă nevinovată însă, se poate transforma într-un incendiu de proporții. La nivel național, dar și în Botoșani, au fost cazuri în care copiii și-au pierdut viața în infernul provocat chiar de ei. Din fericire, în ultimii ani, în județul nostru am fost feriți de astfel de tragedii, însă trebuie să fim, în continuare, precauți. Vorbiți cu cei mici despre pericolul focului și explicați-le ce se poate întâmpla dacă se joacă cu brichete sau chibrituri, în casă sau în gospodărie. Ei trebuie să cunoască riscurile la care se expun și să înțeleagă de ce le este interzis să folosească astfel de obiecte. Un simplu „Nu ai voie!” le poate stârni și mai mult curiozitatea și de aceea este foarte important să avem grijă de ei și chiar să le dăm exemple de situații care se pot întâmpla”, transmite ISU.