Primăria municipiului Botoșani, pusă la plata a 79 milioane lei. Primarul Cosmin Andrei: Este o sumă imensă pentru bugetul municipiului

Primăria municipiului Botoşani va trebui să plătească nu mai puțin de 79 milioane lei, în urma procesului avut cu lichidatorul de la fosta societate Termica, pe patrimoniu.

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat, miercuri, în conferință de presă, că municipalitatea a pierdut procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție și că altă cale de atac nu există.

Vreau să vorbesc despre situația pe care am moștenit-o la Primăria Botoșani, pe care am încercat să o corectez, să o urgentez, dar din păcate sunt rezultate care nu țin de noi . Unul din aceste rezultate îl reprezintă procesul pe care l-am pierdut cu lichidatorul de la Termica, astfel încât municipiul Botoșani trebuie să plătească astăzi 79 milioane lei, lichidatorului pentru patrimoniul Termica. Am avut proces la Înalta Curte de Casație și Justiție și am pierdut acest proces. A fost ultima cale de atac pe care am avut-o  și trebuie să plătim această sumă. Este o sumă imensă pentru bugetul municipiului Botoșani, care reprezintă o adevărată provocare pe care o voi încerca să o rezolv printr-o  discuție cu Ministerul Finanțelor. S-a ajuns la această situație după transferul unor bunuri, la momentul respectiv, din patrimoniul public în patrimoniul societății Termica, societatea care a fost urmărită, executată, apoi lichidatorul a motivat faptul că acele bunuri nu mai pot fi valorificate, s-a cerut echivalentul bunurilor în bani și s-a pierdut procesul. Trebuie să plătim această sumă”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Edilul spune că, dacă nu va primi ajutor de urgență de la Guvern, bugetul municipiului va fi serios afectat și nu va mai permite dezvoltarea orașului, va afecta lucrurile uzuale și cheltuielile de funcționare ale primăriei.

 

Primăria Botoșani, cu executorul judecătoresc la ușă. Municipalitatea, pusă la plata unei sume uriașe. Primarul Cosmin Andrei: Asta ar însemna că trebuie să închidem curentul electric, iluminatul public, să nu mai plătim salarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *