„Voluntariat pentru suflet si natură!” s-a intitulat activitate realizată de către elevii de la Liceul „Demostene Botez” Trușești în parteneriat cu Ocolul Silvic Trușești și Parohia Buhăceni.
Activitatea face parte din cadrul proiectului național 4/4PentruPrieteni organizat de către Ambasada Statelor Unite ale Americii și American Concils for International Education.
Elevii au plantat în curtea Bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Buhăceni tuia, mălin american, iasomie, forsiția, buxus și gutui japonez.
”Într-o lume agitată, așa cum este cea pe care o trăim în prezent, avem nevoie din ce în ce mai mult de natură . Natura este totul, iar noi ar trebui să găsim în tumultul vieții cotidiene, o clipă de răgaz pe care să o închinăm naturii!”, se precizează într-un comunicat transmis de Liceul Trușești.