Un tânăr urmărit național a fost prins de polițiștii botoșăneni, luni seară, în trenul Botoșani- Timișoara Nord cu un cuțit, un pistol, dar și o rangă. Individul de 21 de ani, din județul Călărași, avea o condamnare cu închisoare pe numele său. El a fost depistat de polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, în timpul unor activități de prevenire a faptelor antisociale.
„Tânărul părea suspect, iar colegii i-au solicitat să se legitimeze, ulterior stabilind că pe numele său există un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 4 luni, emis de o judecătorie, din județul Ilfov. În urma controlului corporal, asupra sa a fost găsit un briceag cu lama de 16 cm, iar în bagajul acestuia au fost identificate mai multe bunuri, respectiv un pistol tip Airsoft, o rangă și o unealtă „gură de lup” . Aceste obiecte au rămas la noi, pentru continuarea cercetărilor, iar tânărul a fost escortat către Penitenciarul Botoșani, pentru a-și executa pedeapsa”, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
Tânărul se afla în trenul care pleca din municipiul Botoșani, înspre Timișoara, controlul fiind efectuat înainte ca acesta să părăsească gara.