Un șofer s-a urcat la volan beat criță și fără permis, însă a dat nas în nas cu un echipaj de poliție. Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, pe Drumul Național DN 24C, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din orașul Ștefănești, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult de atât, fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, mai precizează IPJ Botoșani.