Inspectoratul Școlar Județean Botoșani în colaborare cu Asociația Scut Botoșănean, Direcția Silvică Botosani și Cornisa Aquapark & Sports Botosani a desfășurat cea mai mare campanie de împădurire, în cadrul Proiectului Județean intitulat „Tinerii sădesc viitorul!”, la care au participat aproximativ 1000 de elevi, directori și cadre didactice din 20 de instituții de învățământ partenere, împreună cu 20 de inspectori școlari.
La acțiune au participat și reprezentanți ai Institutia Prefectului Botosani, implicit prefectul Sorin Cornilă.
Pe versanții erodați din Complexul Cornișa, participanții au plantat 5000 de puieți: 2200 de ulmi de Turkestan, 2000 de salcâmi, 300 de corcoduși, 500 puieți de sălcioară, informează printr-un comunicat Inspectoratul Școlar Județean.
Cele 20 de unități de învățământ participante sunt: Colegiul Economic “Octav Onicescu”, Colegiul Național “A. T. Laurian”, Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi”, Liceul “Alexandru cel Bun”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul “Dimitrie Negreanu”, Liceul Tehnologic “Elie Radu”, Liceul Tehnologic “Petru Rares”, Liceul Teoretic “Grigore Antipa”, Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. Gheorghe” Botoșani, Liceul Tehnologic Cotușca, Liceul “Dimitrie Cantemir” Darabani, Colegiul National “Grigore Ghica” Dorohoi, Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, Liceul Tehnologic Plopenii Mari, Liceul Teoretic “Anastasie Basota” Pomârla, Liceul Teoretic “Dr. Mihai Ciuca” Saveni, Liceul Tehnologic “Al. Vlahuță” Șendriceni, Liceul “Demostene Botez” Trușesti, Liceul Tehnologic “Stefan cel Mare și Sfant” Vorona.
”Toți participanții au demonstrat incă o dată că iubesc natura și sunt dornici să se implice in acțiuni de protecție a mediului, mulți dintre ei fiind deja uni practicieni. Vă felicit și vă mulțumesc pentru implicare! Cea mai mare campanie de împădurire de până acum din Botoșani a fost un succes, datorită fiecăruia dintre cei prezenți!”, a declarat Ada Macovei, inspector general al IȘJ Botoșani.