MAI face angajări fără concurs. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Pe fondul războiului din Ucraina, care a generat un număr mare de refugiați, o parte considerabilă dintre aceștia ajungând în România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că face angajări fără concurs, pe perioadă determinată, pentru a acoperi posturile vacante și pentru a-și putea desfășura activitatea.

Angajările se vor face doar în structurile în care este nevoie de suplimentare de personal, acolo unde se desfășoară activități specifice domeniilor migrație și azil, situații de urgență și ordine și siguranță publică, se arată în comunicat, potrivit evz.ro.

Până la încetarea situației care generează un aflux masiv de persoane din Ucraina, dar nu mai mult de 3 ani, Ministerul Afacerilor Interne poate angaja personal fără concurs, se precizează în OUG 20/2022.

Angajarea se va face pe o perioadă ce nu poate depăși 90 de zile de la data încetării situației speciale

Anunțurile de angajare vor trebui publicate pe paginile de internet ale unităților din cadrul MAI care angajează sau, dacă acestea nu există ori nu sunt operaționale, în presa scrisă.

Pe de altă parte, pentru a ocupa un post vacant în unitățile MAI cu activități specifice domeniilor migrație și azil, situații de urgență și ordine și siguranță publică, cei interesați trebuie să:

  • trimită, prin e-mail, un dosar electronic al cărui conținut este stabilit de legislația specifică incidentă categoriei de personal cu care sunt prevăzute a fi ocupate posturile vacante;
  • susțină procedurile specifice de recrutare aplicabile categoriei de personal respective.

După acești paşi, o comisie formată dintr-un număr impar de membri verifică îndeplinirea cerințelor de ocupare stabilite în fișele posturilor, precum și a condițiilor legale și criteriilor specifice prevăzute de statutele profesionale, realizează un interviu sau/și aplică un test scris și semnează procesul-verbal care conține concluziile procedurii parcurse, respectiv persoanele stabilite pentru angajare.

Deciziile șefilor unităților din MAI cu privire la încadrare “se fundamentează pe concluziile prezentate de către comisie, indiferent de numărul persoanelor înscrise pentru același post și de rezultatele obținute după parcurgerea verificărilor”.

  • verifică îndeplinirea cerințelor de ocupare stabilite în fișele posturilor, precum și a condițiilor legale și criteriilor specifice prevăzute de statutele profesionale, precum și de actele normative specifice domeniului de activitate;
  • realizează un interviu sau/și aplică un test scris, iar dacă apreciază ca necesar, pot dispune și susținerea unor evaluări cu relevanță directă pentru performanța pe post, cum ar fi, spre exemplu, evaluarea practică a competențelor lingvistice, după caz, potrivit unei tematici și a unei bibliografii stabilite, sau/și a performanței fizice;
  • semnează procesul-verbal care conține concluziile procedurii parcurse și îl prezintă șefului unității aparatului central al MAI/inspectorului general/similar, în vederea luării deciziei cu privire la persoanele care vor ocupa posturile, se arată în ordin.

One thought on “MAI face angajări fără concurs. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *