O mașină a luat foc, în noaptea de miercuri spre joi, pe raza localității sucevene Marginea. Șoferul circula cu un autoturism Mercedes Benz pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, fiind însoțit de o tânără din orașul Vicovu de Sus. La un moment dat, a observat că autoturismul a rămas fără frână și miroase a fum în interior. În acel moment, având o viteza redusă, a reușit să oprească autoturismul pe marginea părții carosabile a DN 17A, după care atât el cât și tânăra au coborât și au observat că iese fum excesiv din zona motorului.
Când au deschis capota autoturismului, au observat că este foc în zona compartimentului motor și întrucât autoturismul a suferit defecțiuni la sistemul de frânare și era poziționat pe un sector de drum aflat în pantă ușoară, acesta a început să ruleze, fără a mai putea fi oprit.
După o distanță de aproximativ 50 de metri, autoturismul s-a oprit în poarta de acces a unei case, astfel focul din zona compartimentului motor extinzându-se către intreaga caroserie și către poarta de acces. La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Rădăuți, care au lichidat incendiul produs, stabilind cauza producerii ca fiind scurtcircuit electric.
În urma incendiului produs, autoturismul în cauză a ars în proporție de 80%, fiind afectată parțial și poarta de acces al imobilului. Valoarea autoturismului este de aproximativ 10.000 euro.