Un incident care se putea încheia tragic a avut loc pe 27 martie în Galaţi. Un bărbat s-a deplasat la locuinţa fratelui său, unde acesta locuia împreună cu partenera lui de viaţă şi doi copii minori, de 9 şi 11 ani, scrie Adevarul.ro.
Individul a urcat în podul casei şi a dat foc la mai multe haine, iar imobilul s-a aprins în câteva minute ca o torţă.
”Cunoaştea că, la momentul incendierii, în interiorul locuinţei se aflau concubina fratelui său şi cei doi copii minori, iar prin acţiunea de incendiere, care a distrus podul locuinţei, a prevăzut şi a acceptat suprimarea vieţii persoanelor aflate în interiorul locuinţei, rezultat care nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa, respectiv stingerea incendiului de un echipaj de pompieri”, spun anchetatorii.