Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani își dezvoltă serviciile medicale furnizate pacienților prin Osteodensitometrie. Astfel, în luna aprilie, aceste servicii medicale de evaluare sunt oferite gratuit tuturor pacienților care au recomandare de la medical specialist.
Cei care suferă de osteoporoză trebuie să se programeze la numărul de telefon 0727307728, în intervalul: 08,00-12,00. Investigația se efectuează la parterul Ambulatoriului , cabinet nr. 12
Osteoporoza reprezintă o afecțiune a sistemului osos, în care osul se rarefiază, devine “poros” și implicit mai fragil. În mod normal țesutul osos se reînnoiește permanent, prin procese de resorbție și formare de os nou. Boala apare atunci când există un dezechilibru între cele două procese și distrugerea țesutului osos este mai mare decât formarea, ducând la scăderea densității minerale osoase, informează printr-un comunicat Spitalul Județean Botoșani.
Riscul de apariție a osteoporozei crește odata cu înaintarea în vârstă; în prezent afectează peste 40% din femeile si 20% din bărbații de peste 50 ani.
Această boală afectează cu predilecție femeile aflate la menopauză. Exista însă și alți factori de risc: genetici, hormonali (afecțiuni tiroidiene, corticoterapia prelungită), alte afecțiuni (boli digestive inflamatorii, artrita reumatoidă), alimentație necorespunzătoare, consum excesiv de alcool, fumat, sedentarism etc.
Osteoporoza este o boală “tăcută”, nu se manifestă clinic, examenele de laborator sau radiologice pot fi normale, dar, prin creșterea fragilității oaselor, acestea se pot fractura ușor, în urma unor traumatisme minime. Astfel, boala se manifestă tardiv, când apar fracturi de col femural sau vertebrale care duc la tasarea vertebrelor cu consecințe importante asupra calității vieții: dureri de spate, reducerea înalțimii și cifoza sau “poziția cocoșată”.
De aceea este esențial să stabilim diagnosticul de osteoporoză cât mai devreme, pentru a putea preveni aceste consecințe. Metoda nu este dureroasă, nu necesită pregatire prealabilă, nu prezintă niciun risc pentru pacient. Singura contraindicație este existența unei sarcini.
De asemenea, examinarea trebuie făcută la cel puțin o săptămână de la efectuarea unei investigații cu bariu sau două zile de la o alta examinare cu contrast intravenos.
”Pentru efectuarea testului, pacientul este așezat confortabil pe masa de examinare, îmbrăcat, dar este necesară îndepartarea oricărui obiect metalic (fermoare, capse, nasturi etc). Scanarea durează cca 20 minute, fără a produce durere, zgomot sau orice alt discomfort. Se scanează uzual coloana lombară si articulațiile șoldurilor, evantual și antebrațul, acestea fiind zonele cu cel mai mare risc de fracuri osteoporotice”, spun specialiștii Spitalului Județean ”Mavromati”.