Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele de numire în funcţia de judecător sau procuror a candidaţilor admişi la concursul de intrare în magistratură organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, în perioada 30 iulie 2021 – 14 martie 2022.
Este vorba despre 75 de judecători şi 49 de procurori, iar dintre aceștia trei judecători și un procuror ajung la instanțele din Botoșani. Astfel, Alexandra-Mihaela Dascălu a fost numită la Judecătoria Botoşani, Marius Gafiţiuc la Judecătoria Darabani, iar Cristina Ghercă la Judecătoria Dorohoi.
Totodată, procurorul Oana Elena Narcisa Petria ajunge la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.