Primăria municipiului Botoșani va depune un proiect în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ce vizează construirea de locuințe pentru tinerii specialiști din sănătate și învățământ. Este vorba de 38 de apartamente cu două camere și alte 20 de apartamente cu trei camere.
Cele două blocuri vor fi ridicate în zona Obor, acolo unde se va construi și o creșă prin Compania Națională de Investiții, investiția ridicându-se la 4,2 milioane euro.
”Acest proiect se referă la construirea a 58 de locuințe pentru tineri. Apartamentele sunt destinate închirieii pentru specialiștii din sănătate și învățământ. Suprafața construită va fi de 5.378 mp”, a precizat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.