Un botoșănean care s-a urcat la volan beat si fără permis a fost încătușat de polițiști. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 49 de ani, din orașul Flămânzi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Botoșani.
Din probatoriul administrat, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 25 martie, ar fi condus un autoturism pe strada Tulburea, din orașul Flămânzi, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat și cu o alcoolemie de 1,06 mg/l în aerul expirat.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind contiunuate sub aspectul comiterii a două infrcațiuni la regimul rutier.