O primărie din județul Botoșani a fost amendată cu 30.000 lei de comisarii Gărzii de Mediu în urma unor incendii de vegetație. Este vorba despre Primăria comunei Ungureni, condusă de Ilie Ivanache, localitate în care numai sâmbătă au fost trei incendii de vegetație.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Botoșani, în urma unui control pe raza localității respective, a fost identificat un incendiu de vegetație pe un teren care aparține unității administrativ teritoriale. Unii localnici iresponsabili dau foc miriștilor, iar focul se extinde pe suprafețe mari.
De altfel, în ultimele luni, pe raza localității au avut loc mai multe incendii de miriști.