Pfizer a dispus retragerea loturilor unor medicamente pentru hipertensiune arterială distribuite sub trei nume, potrivit companiei, scrie CNN. Accuretic şi cele două versiuni generice ale sale distribuite de Greenstone – comprimatele quinapril şi hidroclorotiazidă şi comprimatele quinapril HCI/hidroclorotiazidă – fac obiectul retragerii.
Medicamentele tratează hipertensiunea arterială, care creşte riscul de potenţiale evenimente cardiovasculare periculoase, cum ar fi accidentul vascular cerebral. Retragerea este voluntară şi are în vedere tabletele care conţin niveluri mai mari de nitrozamine, care prezintă un risc de cancer, deşi Pfizer a spus într-un comunicat de presă că „nu există niciun risc imediat pentru pacienţii care iau acest medicament”.
„Nitrozaminele sunt comune în apă şi alimente, inclusiv în carnea crudă şi vea la grătar, lactate şi legume. Toată lumea este expusă la un anumit nivel de nitrozamine. Aceste impurităţi pot creşte riscul de cancer dacă oamenii sunt expuşi la ele peste niveluri acceptabile pe perioade lungi de timp”, a precizat Pfizer în comunicat.
Nitrozaminele pot fi introduse neintenţionat atunci când anumite reacţii chimice sunt utilizate în producţia de medicamente. Compania a spus că nu cunoaşte niciun raport privind efectele adverse rezultate din utilizarea medicamentului şi a adăugat că produsele au un profil de siguranţă stabilit de peste 20 de ani, potrivit comunicatului.
Sursa: StirileProtv.ro