FOTO Cum pot fi folosite trotinetele electrice din municipiul Botoșani. Prețul unei curse este de 0,5 lei/ minut

Bolt, cea mai importantă platformă europeană de mobilitate, lansează serviciile de închiriere de trotinete electrice în Botoșani, o nouă formă de transport individual sigur și rapid, pe distanțe scurte. Trotinetele electrice vor permite botoșănenilor să se deplaseze în oraș cu ușurință, evitând aglomerația din trafic.

Serviciile de închiriere de trotinete electrice sunt primele lansate de Bolt în Botoșani, în colaborare cu autoritățile locale, susținând inițiativa acestora de a crea o mobilitate urbană durabilă și de a stimula trecerea la moduri de transport nepoluante, prin respectarea pacturilor ecologice. Pentru început, 250 de trotinete electrice vor fi puse la dispoziția utilizatorilor.

Pentru a folosi trotinetele, clienții trebuie să instaleze aplicația Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau Apple Store. După configurarea contului, vor vedea o pictogramă – trotinetă – în aplicație (colțul dreapta sus), iar atingerea acesteia îi va duce în interfața de închiriere. Trotinetele pot fi deblocate prin scanarea codului QR. La prima utilizare, aplicația arată instrucțiunile de folosire a acestora și modul în care ele trebuie să fie parcate în siguranță la final. Limita de vârstă minimă necesară pentru închirierea trotinetelor electrice este de 16 ani, iar utilizarea lor, din motive de siguranță, este permisă unui singur pasager per cursă, fiind interzis accesul a doi sau mai mulți pasageri pe o trotinetă.

Bolt recomandă utilizatorilor să acceseze ”Modul începător” atunci când folosesc o  trotinetă electrică pentru prima dată și să parcurgă cu atenție setul de recomandări și măsuri de siguranță din aplicație. Acestea sunt extrem de simple și utile, printre altele, clienții fiind rugați să:

  • conducă și să parcheze trotinetele numai în locurile permise,
  • conducă în linie dreaptă, evitând virajele strânse, pe drumurile publice și pe pistele de biciclete (în lipsa pistelor de biciclete, circulația este permisă numai pe sectoarele de drum cu viteză maximă de 50 km/h)
  • să aibă asupra lor un act de identitate

De asemenea, aplicația le indică să NU folosească trotinetele

  • pe ploaie sau vânt puternic, în condiții de polei sau ceață
  • dacă se află sub influența oricăror substanțe toxice,
  • pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete
  • pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepția cazurilor când nu stânjenesc circulația pietonilor

La finalul cursei, utilizatorii trebuie să parcheze trotineta într-un loc sigur, în afara carosabilului sau în zonele marcate pe hartă, în aplicație. Pe trotuarele cu lățimea de minimum 2m, amplasarea sau staționarea trotinetelor trebuie făcută paralel cu bordura, înspre carosabil, pe aliniamentul copacilor și stâlpilor de pe trotuar, cu condiția ocupării lățimii maxime de 0,5 m din lățimea trotuarului. Parcarea trotinetelor în afara zonelor desemnate este penalizată cu suma de 150 de lei.

Deblocarea trotinetelor Bolt este gratuită, iar prețul curselor este de 0,5 lei pe minut, taxa făcând din trotinete un mijloc de transport extrem de convenabil.

”Serviciile de închiriere de trotinete au avut un succes deosebit în multe orașe din țară, peste tot compania noastră lucrând în strânsă relație cu autoritățile locale pentru a permite utilizatorilor să le folosească în siguranță,” spune Călin Leuștean, Micromobility Manager Bolt Romania. ”Ca mijloace de transport electrice, individuale, trotinetele oferă avantaje evidente și pentru locuitorii orașului și pentru mediul înconjurător, atunci când sunt folosite conform regulilor de circulație și recomandărilor noastre de siguranță. Sperăm că și locuitorii din Botoșani le vor adopta rapid și se vor bucura de libertatea de mișcare pe care acestea le-o permit.”

Bolt are 100 de milioane de utilizatori în 45 de țări și peste 400 de orașe din Europa și Africa. Compania urmărește să accelereze tranziția de la mașinile personale la mobilitatea partajată, oferind alternative mai bune pentru fiecare domeniu de utilizare, inclusiv ride hailing (transport la cerere), închiriere de mașini și trotinete electrice, livrare de mâncare și de produse alimentare și nealimentare.

Compania este prezentă în România cu serviciile de transport la cerere, de închiriere de trotinete electrice, de livrare de mâncare (Bolt Food), livrare de produse alimentare și nealimentare (Bolt Market) și cu divizia de software development, care deservește toate subsidiarele din Europa ale companiei. Bolt este lider de piață în România, fiind prezentă în 24 orașe, extinzându-și continuu oferta de servicii și acoperirea națională.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *