Bani în plus pe lângă pensie! Se va aplica în toată România

Foto: Shutterstok

Pensionarii primesc o veste bună. Un comunicat de presă al Executivului comunitar arată că de marți, 22 martie, începe aplicarea Regulamentului privind produsul paneuropean de pensii personale (PEPP). Menționăm faptul că acesta a fost adoptat în 2019.

În ceea ce privește beneficiile noului sistem care a primit undă verde de la CE, acesta este practic un sistem voluntar şi disponibil la nivelul UE, prin intermediul căruia cetăţenii vor putea să economisească bani pentru pensie.

În același timp, PEPP, care este o parte esenţială a Planului de acţiune al Comisiei pentru consolidarea uniunii pieţelor de capital, va fi disponibil în completarea sistemelor de pensii publice şi ocupaţionale, alături de sistemele de pensii private existente la nivel naţional.

Referitor la lucrurile pe care posibilii beneficiari trebuie să le știe, odată ce o persoană aplică la acest sistem, și care economisește pentru pensie, aceasta va avea mai multe posibilităţi de alegere şi va beneficia de avantajele unei concurenţe sporite şi de o transparenţă şi o flexibilitate mai mari în ceea ce priveşte opţiunile de produse.

În același timp, furnizorii de PEPP vor beneficia de o piaţă unică reală şi de o distribuţie transfrontalieră facilitată, care le va permite să pună în comun active şi să creeze economii de scară.

Un alt lucru important de menționat este faptul că PEPP va contribui la canalizarea economiilor către pieţele de capital şi va aduce beneficii în materie de investiţii şi creştere economică în UE.

Totodată, regulament mai aduce și alte beneficii. Oamenii vor avea mai multe opţiuni de a economisi pentru pensie şi se vor bucura de garanţii puternice în materie de protecţie a consumatorilor.

Ce trebuie să știe beneficiarii

În același timp, în contextul în care acesta vine în completarea pensiilor publice, PEPP răspunde nevoilor generaţiei mai tinere de astăzi şi le permite oamenilor să îşi planifice mai bine viitorul.

Comisia Europeană menționează că începând de marți, înregistrându-se o singură dată, furnizorii de pensii personale sunt în măsură să furnizeze PEPP oriunde în UE. Iar prin canalizarea economiilor către investiţii pe termen lung, PEPP va contribui la stimularea creşterii economice în UE, a declarat Mairead McGuinness, comisarul pentru stabilitate financiară, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital.

Amintim faptul că propunerea Comisiei referitoare la PEPP face parte din Planul de acţiune al Comisiei pentru consolidarea uniunii pieţelor de capital.

Sursa: Capital.ro

Pensie de peste 19.000 lei, cea mai mare din județul Botoșani. Cea mai mică este de numai 2 lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *