Incendiu de vegetație și o casă arsă, marți, în județul Botoșani. Puțin după ora 08.00, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au plecat la Gorbănești, unde ardea vegetația uscată de pe aproximativ 50 de hectare. Din cauza vântului, care suflă cu putere, incendiul se extindea cu repeziciune, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
”Mai multe gospodării erau în pericol. Pompierii militari, dar și voluntarii din Gorbănești, au depus un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii. Când stingeau ultimul focar, un alt apel de urgență anunța că într-un sat alăturat arde un depozit de furaje. Pompierii voluntari au rămas să stingă ultimul focar, iar militarii, cu cele două autospeciale cu apă și spumă, care nu au putut fi folosite întrucât terenul era accidentat, au plecat să stingă incendiul de la Socrujeni. 50 de baloți de paie ardeau violent, iar flăcările amenințau casa, adăposturile de animale și un alt depozit de furaje. Din primele informații, un vecin a dat foc unor resturi vegetale adunate din gospodărie, iar o scânteie purtată de vânt a ajuns pe furaje”, a declarat Dorina Lupu.
De asemenea, în jurul prânzului, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă din satul Zlatunoaia. La sosirea forțelor de intervenție, ardea întreaga construcție Incendiul a fost generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
La această oră, și pompierii din Dorohoi intervin pentru stingerea unui incendiu care a cuprins vegetația uscată de pe un câmp din Horlaceni.