Duminică, 20 martie 2022, la sediul Protopopiatului Botoșani, a avut loc Conferința „Egalitate, echitate și sprijin din prima secundă a vieții”, organizată în cadrul activităților desfășurate în luna „Pentru Viață”. Programul a început cu vizionarea filmului – „A fi…”, scurtmetraj Pro Viață. Părintele protopop a ținut un cuvânt de început, în care a subliniat importanța darului vieții, importanța nașterii de prunci, atât pentru mântuire, cât și pentru dăinuirea neamului omenesc, precum și un gest de patriotism, în ceea ce privește viitorul țării noastre, dar și alinarea bătrâneților noastre, scrie Doxologia.ro.
Apoi a luat cuvântul dr. Ioana Alexandroaie, de la Maternitatea Botoșani: „Viața începe din momentul concepției. Din momentul în care cele două celule se unesc, deja vorbim de viață, este doar un stadiu în dezvoltarea vieții. Pentru mamă, echitate și egalitate înseamnă a beneficia de sprijin, de asistență medicală, de îndrumare, indiferent de condițiile în care a apărut sarcina, indiferent de statutul ei. Pentru copil, echitate și egalitate înseamnă ca fiecare mamă să aibă acest cadru favorabil dezvoltării sale. Noi, ca medici, în cabinetul medical avem ușa deschisă pentru fiecare persoană care intră, indiferent de cum a apărut sarcina, indiferent de mediul din care vine. Gravida în criză de sarcină are nevoie să fie ascultată, să i se explice ceea ce o așteaptă, care sunt pașii, pentru că de multe ori necunoașterea, nesiguranța și panica sunt cauzele care duc mamele în crize de sarcină. Pentru copil egalitate și echitate înseamnă a nu face diferența între băiat și fată. De asemenea egalitate înseamnă ca toți copiii, indiferent de starea lor de sănătate, mai ales celor cărora li se pune un diagnostic de afecțiune intrauterină, să beneficieze de același sprijin. În România există o problemă majoră în acest sens. Ce putem face noi dincolo de discuția din seara aceasta, este ca în momentul în care ieșim pe ușă să ne pese. Pentru că nici nu e nevoie de mult pentru a schimba un destin: un cuvânt, o îmbrățișare, o îndrumare, fiecare din noi putem să ne implicăm și să facem ceva, acolo, la locul nostru. Ce drept ar avea cineva să ia ceva ce nu îi este în putere a da?”.
Ea a amintit că în fiecare an, conform statisticilor, se fac aproximativ 40 – 50 milioane de avorturi.