O femeie de 28 de ani a fost arestată pentru 30 de zile pentru că și-a bătut concubinul. Deși avea interzis să se apropie de el, femeia a încălcat ordinul de protecție.
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi violenţă în familie.
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în seara de 17 martie a.c., o femeie de 28 de ani l-ar fi lovit pe concubinul său, încălcând totodată ordinul de protecţie emis împotriva ei.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 18 martie a.c., femeia a fost reţinută de poliţişti pentru 24 de ore. La data de 19 martie a.c., femeia reţinută a fost prezentată, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile.