Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis, vineri, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 31 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 7 februarie a.c., in timp ce se afla în incinta unui restaurant din municipiul Botoșani, profitând de neatenția unei persoane, care făcea parte din personalul localului, i-ar fi sustras un telefon mobil, în valoare de aproximativ 600 de lei.
”Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora, să fie dispuse măsuri legale”, a precizat Nenișcu