Instituția Prefectului Botoșani continuă acțiunile pentru gestionarea crizei umanitare a refugiaților din Ucraina, în vederea preluării, transportului și cazării acestor persoane în centrele special amenajate, prin coordonarea structurilor din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, s-a deplasat sâmbătă în județ și a vizitat centrul de cazare temporară a persoanelor sosite din Ucraina de la Horodiștea și Punctele de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut și Stânca.
După aceste vizite, prefectul a declarat că parteneriatul instituții publice – autorități locale – societate civilă funcționează bine.
”Rămânem implicați, cât timp va fi necesar, în efortul de asistență umanitară a cetățenilor care sosesc din Ucraina. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și se implică!” a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.