Un bărbat de 87 de ani, din localitatea Victoria, comuna Hlipiceni, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința. Tragedia a avut loc sâmbătă dimineață, iar alarma a fost dată de vecinii victimei, care au observat flăcările.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Botoșani, botoșăneanul a fost găsit în fața casei, cu hainele arse, fiind inconștient. Echipajul medical al Serviciului Județean de Ambulanță sosit la fața locului nu au putut decât să constate decesul.
„La fața locului au ajuns și două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale cu apă și spumă. Pompierii au constatat că ardeau bunurile dintr-o cameră și o parte din acoperișul casei. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile”, precizează sursa citată.