Un bărbat de 56 de ani, din comuna suceveană Horodniceni, a murit, joi, la câteva zile după ce a căzut din podul casei și s-a lovit cu spatele de un dulap. Inițial, bărbatul nu a mers la spital, crezând că o să îi treacă și a încercat să se trateze singur.
După două zile, zona spatelui unde acesta se lovise era umflată, roșie și dureroasă, a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță, fiind transportat la Spitalul Fălticeni, unde a rămas internat o vreme, dar apoi a fost externat.
La o zi de la externare, a început să se simtă tot mai rău și a cerut ajutor prin 112. A fost dus la spital, pe secția de Neurochirurgie, unde a decedat. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.