„Dă mai departe, la cât mai mulți”. Informarea falsă care circulă pe internet și pe care autoritățile române o distribuie

Foto RomaniaTV

Un mesaj, care suna cam asa: „Dă mai departe, la cât mai mulți”, a ajuns și în România, după ce a trecut prin mai multe țări din Europa. Textul se dorește a fi un apel al unui copil bolnav de cancer din Germania despre care însa nimeni nu știe nimic.

Autorul anunță că vrea să intre în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung lanț de scrisori, neîntrerupt, între instituții publice. În acest joc au intrat și instituții de la noi.

Prin poștă sau pe mail sosesc tomuri de acte care dovedesc că instituții publice din Germania, Franța sau Ungaria au trimis la câte 10 primării scrisoarea pentru ca lanțul să nu se rupă.

Ai noștri nu au s-au lasat mai prejos fără să-și pună prea multe întrebări.

ReporterȘi dumneavoastră la cine ați mai trimis mai departe?

Viceprimar DomneștiLa alte 10 primării.

Reporter: Ce v-a determinat să trimiteți?

ViceprimarNu cred că era ceva rău dacă era introdus în Cartea Recordurilor un copil care a avut o problemă gravă de sănătate.

Primar DomneștiCopilul ar dori să fie inclus în Cartea Recordurilor, prin crearea celui mai lung lanț de scrisori, fără întrerupere, între localități, lucru pe care îl vom face și noi.

ReporterDomnule primar, cât de surprins ați fi să vă spun că de fapt totul este joc stupid? Nu există copilul ăsta!

PrimarLa ce se întâmplă în jurul nostru la nivel national, regional, global și la câte fake-news-uri sunt, n-ar trebui să ne mai mire nimic.

Cel care a întrerupt lanțul a fost primarul din Băbana, căruia întreaga poveste i s-a părut cusută cu ață albă. Spune că s-a “fript” în trecut, când a fost protagonistul unei farse.

Colegul care mi-a trimis să pună mâna la treabă, să ne lase cu astfel de lucrări. Un proiect european nu-mi trimitea, să dăm și noi drumul la gaze, la ceva. Acum 2 ani am pățit că mi-a trimis cineva o iconiță, s-o trimit, că e binefăcătoare de minuni, că voi câștiga la loto, n-am câștigat nimic!”, a spus primarul.

Însă, încă de acum câțiva ani, presa din Germania a scris că textul ar fi un fals, iar poliția a avertizat că totul este o înșelătorie.

Copilul bolnav nu există, sau cel puțin, nimeni nu i-a semnalat vreodată prezența. În tot acest timp, scrisorile de “ajutor” trimise de primariile europene de la una la alta continuă să curgă.

Sursa: Stirile ProTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *