48 de refugiați ucraineni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au intrat prin cele două puncte vamale din Botoșani; 16 au fost transportați la spital

Un număr de 48 de cetățeni ucraineni care sufereau de diferite afecțiuni medicale au fost ajutați de medicii botoșăneni. 16 dintre aceștia au fost transportați la spital de către echipajele Serviciului Județean de Ambulanță, ceilalți s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, informează printr-un comunicat Instituția Prefectului Botoșani. Șase dintre ei au avut nevoie de spitalizare.

Două echipaje SMURD sunt prezente permanent în cele două puncte de trecere a frontierei pentru a acorda ajutor medical, la nevoie. Pompierii sunt implicați și în îndrumarea ucrainenilor pentru a găsi cazare, în transportul și distribuirea alimentelor. Totodată, au asigurat sprijin logistic pentru operaționalizarea spațiilor de cazare temporară, dar și pentru gestionarea ajutoarelor umanitare.

De asemenea, la Rădăuți Prut și Stânca au fost operaționalizate două puncte de comandă, fiind montate 13 corturi  pentru reprezentații societății civile care doresc să ofere cetățeniilor sosiți din Ucraina apă, alimente, medicamente , articole de igienă generală și personală, cartele telefonice, mai precizează sursa citată.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *