Medicii legiști au finalizat necropsia lui Andrei Axinte, polițistul din Botoșani găsit împușcat în cap. „Nu a fost găsită nicio urmă de alcool în sânge”

Necropsia lui Andrei Axinte, polițistul din Botoșani găsit împușcat în cap în Parcul Copou a fost finalizată. Medicii legiști au precizat că tânărul a murit instant, după ce glonțul a pătruns în cutia craniană. De asemenea, în urma analizelor de specialitate s-a stabilit că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

”Nu a fost găsită nicio urmă de alcool în sânge”, au precizat surse din cadrul anchetei.

Acum, polițiștii ieșeni trebuie să afle ce l-a determinat pe Andrei Axinte să se sinucidă. Dacă în ziua descoperirii macabre era luată în calcul și varianta unei crime, acum această variantă a fost exclusă. Ancheta duce direct către o sinucidere, însă care să fi fost motivul? Procurorii ieșeni nu au reușit să afle care a fost motivul. Ieri, aceștia au verificat mai multe piste, însă nimic nu este clar.

Autoturismul din dotarea MAI cu care tânărul s-a deplasat la Iași a fost percheziționat de oamenii legii, însă în interiorul său nu au fost găsite indicii care să fi dus la aflarea motivului sinuciderii.

”În urma percheziții făcute la autoturismul cu care polițistul s-a deplasat la Iași nu au fost găsite indicii care să fi dus la aflarea motivului sinuciderii. Se verifică parcursul profesional al bărbatului, probleme de materie economică și, desigur, eventualele relații sentimentale. Deocamdată nu a fost confirmată o decepție în dragoste. Se continuă verificările pentru a se stabili ce s-a întâmplat”, au precizat surse judiciare.

Sursa: bzi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *