În ultimele 12 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 722 persoane și 189 vehicule, informează Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției. Un număr de 21 persoane au fost ajutate de pompierii botoșăneni să ajungă la locuri de cazare.
La ora 20.00, erau disponibile pentru cetățenii sosiți din Ucraina 1.579 locurile puse la dispoziție de către autoritățile din județul Botoșani
Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu, mai precizează sursa citată.
La nivelul județului Botoșani există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina care funcționează 24/7. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații. Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani precum: unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții, ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare sau în taberele pentru refugiați. Datele de contact ale CJCCI: 0756.05.55.91; 0756.13.13.98 ; 0756192737