Restricții la cumpărarea de alimente de bază la hipermarket-urile din Botoșani. Autoritățile cer populației să nu intre panică

Hipermarket-urile din Botoșani au impus restricții la cumpărarea de alimente de bază, în timp ce autoritățile cer populației să nu intre panică. Marile magazine alimentare, printre care și Kaufland, vând câte cel mult două baxuri de ulei pentru un client. La fel se întâmplă cu făina și cu zahărul, dar și alte alimente de strictă necesitate.

Măsurile au fost au fost luate după anunțurile privind o eventuală criză alimentară, în special de ulei de floarea soarelui, pe fondul războiului din Ucraina, una dintre cele mai puternice țări în industria agro-alimentară.

Președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Paul Anghel, a cerut, sâmbătă, consumatorilor să limiteze achiziţia de ulei doar la strictul necesar, fără să golească rafturile magazinelor, în condiţiile în care în aceste zile au fost văzute acţiuni menite „să iasă din sfera umanului”, respectiv comenzi online şi de 1.000 de litri de ulei.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a făcut un apel către cetăţeni, îndemnându-i la responsabilitate şi să-şi gestioneze coşul zilnic „cu cumpătare”, subliniind că, în acest moment, nu e există nicio problemă de aprovizionare.

Totodată, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a spus că România este în afara oricărui risc alimentar și că țara noastră reuşește să asigure din producţia internă consumul şi necesarul intern.

„Toată lumea vorbeşte de foamete, de criză alimentară globală. Oameni buni, România nu este la fel ca celelalte state. Producem grâu de trei ori mai mult decât consumăm, producem porumb de patru ori mai mult decât consumăm, la alimentele de bază suntem net producători şi reuşim să ne asigurăm din producţia internă consumul şi necesarul intern, iar lucrurile acestea nu trebuie să ducă într-o altă panică„, a spus ministrul Agriculturii.

La mijlocul acestei săptămâni, populația a fost panicată de o creștere a prețului la carburanți, ceea ce a determinat formarea de cozi nejustificate în benzinării.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *