Un convoi al Primăriei Municipiului Botoșani a adus la Vama Siret – Porubne 32 de generatoare de curent electric de capacitate medie și mare în valoare de 151.000 de lei, conserve de diferite tipuri și cutii cu lapte praf pentru copii de 50.000 de lei, respectiv 200 truse medicale și medicamente fără prescripție medicală în valoare totală de 97.454 lei.
Donațiile au fost predate părții ucrainene la punctul de graniță, informează printr-un comunicat Primăria Botoșani.
„Am un sentiment de mulțumire că am putut să ne implicăm și să ne ajutăm semenii atât de greu încercați. Mulțumesc și agenților economici care s-au oferit să ne fie parteneri în această acțiune, societatea Apetrans și societatea Ovisim, care ne-au ajutat cu transportul acestor donații până la punctul vamal”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Edilul a fost și inițiatorul proiectelor de hotărâre de Consiliu Local, aprobate de deliberativ, prin care, din fondul de rezervă bugetară a fost alocată suma de 300.000 de lei în vederea achiziției produselor de primă necesitate pentru ajutorarea colegilor ucraineni din cadrul proiectelor transfrontaliere pe care Primăria Municipiului Botoșani le are în derulare.