Sute de șoferi din județul Botoșani au luat cu asalt benzinăriile după apariția unui zvon potrivit căruia la miezul nopții prețul carburanților va ajunge la 10 lei pe litru, iar apoi doar armata va putea alimenta.
Speriați de cifra anunțată la pompă, conducătorii auto au format cozi interminabile la toate stațiile de carburant din municipiul Botoșani ca să-și facă plinul la mașină. Mai mult, unii s-au prezentat și cu canistre să își ia și „la pachet”.
Șoferii au stat la rând pentru a prinde carburant la benzinăriile care practicau un preț de 7,50 lei/litru, însă deja unele benzinării au crescut prețul la 9,99 lei/litru. La anumite benzinării din Botoșani, coada de mașini era de câțiva kilometri, iar timpii de așteptare pentru a ajunge la pompă erau foarte mari.
Potrivit unor surse, rafinăriile au anunțat că nu vor face livrări în cursul zilei de joi, iar atunci când vor relua livrările prețul va depăși 11 lei/litru. Măsura este luată pe fondul scumpii petrolului pe piața internațională, din cauza războiului din Ucraina.
„România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanți în benzinării. Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanții Rompetrol și ai OMV Petrom și am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere și vor asigura livrările către clienți. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică și să stea la cozi. Avem suficiente stocuri!”, a precizat ministrul Energiei, Virgil Popescu.