Un botoșănean a fost trimis la pușcărie, marți, de magistrații Tribunalului Botoșani după ce a fost condamnat pentru trafic de droguri. Cosmin Florin Dănilă a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, dar decizia magistraților botoșăneni nu este definitivă.
În august, anul trecut, botoșăneanul a fost prins de polițiști în timp ce încerca să vândă 1.013 comprimate ecstasy, în schimbul sumei de 1.000 euro și 7.500 lei, la Cluj Napoca. Ulterior, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Arad au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza județului Botoșani, în urma căreia au mai fost descoperite alte aproximativ 1.600 comprimate ecstasy, deținute de către tânăr în scopul comercializării.
„condamnă pe inculpatul Dănilă Cosmin Florin la pedeapsa de 5 ( cinci ) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată ( două acte materiale ). În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului Dănilă Cosmin Florin, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 3 ( trei ) ani, pedeapsă a cărei executare va începe în condiţiile stabilite de art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza disp. art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Dănilă Florin Cosmin prin încheierea nr. 22 din 18.02.2022 a Tribunalului Botoşani, pronunţată în dosarul nr. 2444/40/2021/a3, rămasă definitivă prin necontestare la data de 23.02.2022 până la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, dar nu mai târziu de 60 de zile. În baza disp. art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Dănilă Cosmin Florin durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 17.08.2021 la zi. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Dănilă Cosmin Florin în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare”, se arată în decizia instanței.