Deşi este nevăzătoare din naştere, Claudia Ţilia a reuşit până la 24 de ani ceea ce alţii nu au făcut într-o viaţă de om, fiind exemplul grăitor al femeii puternice şi determinate. Face a doua facultate, concomitent cu un master, cochetează cu poezia, muzica şi teatrul.
Claudia Ţilia are 24 de ani, este din Botoşani şi a absolvit Facultatea de Psihologie, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Acum face, concomitent, a doua facultate şi un master în psihologie judiciară. În plus, încă din copilărie cântă, scrie poezii şi iubeşte teatrul. Toate aceste activităţi ar fi fost obişnuite dacă Claudia ar fi fost ca noi toţi, însă ea nu a văzut niciodată lumina zilei.
Acest lucru nu a oprit-o însă nicio clipă să facă aproape tot ce şi-a propus. „Dizabilitatea nu poate fi un impediment în urmarea unei cariere, bineînţeles există anumite limite, care sunt pentru a fi depăşite, cel puţin, în viziunea mea. Limitele reprezintă nişte obstacole pe care, pentru a le depăşi, este nevoie să ieşim mai mult din zona de confort, dar pot fi depăşite. Nu poţi aştepta ca lucrurile să se facă singure. Este nevoie de iniţiativă, fără scuze”, spune Claudia Ţilia.
Două facultăţi şi un masterat
Claudia s-a născut în anul 1997, chiar în ziua de Crăciun. Deşi iniţial vestea că fetiţa familiei Ţilea s-a născut fără vedere a căzut ca un trăznet pe capul părinţilor, Claudia s-a dovedit a fi un adevărat dar. A vorbit foarte repede şi a fost mereu un copil înzestrat şi dornic să înveţe, mărturisesc părinţii. Mai mult decât atât, botoşăneanca a fost mereu un munte de curaj şi ambiţie, iar lipsa vederii nu a împiedicat-o să-şi trăiască copilăria şi adolescenţa. S-a jucat cu păpuşile, s-a plimbat şi a explorat chiar cu riscul de a se rătăci. A mers chiar şi cu bicicleta.
A urmat Liceul Special ”Moldova” pentru nevăzători şi a luat cu brio Bacalaureatul, urmându-şi apoi visul de a merge la facultate. A terminat deja Facultatea de Psihologie, la Cluj, iar acum este studentă şi la Facultatea de Filozofie. În paralel, face şi un masterat în psihologie judiciară. Spune că studiază intens cu ajutorul programelor speciale destinate nevăzătorilor. „Mă folosesc, în general, de tehnologie. Pe laptopuri sau orice computer, dar şi pe telefoanele mobile pot fi instalate unele programe vocale, cititoare de ecran, programul pur şi simplu citeşte tot ce scrie pe ecran”, precizează Claudia.
„Am vrut să înţeleg relaţia dintre gânduri, emoţii şi comportamente”
La 24 de ani, Claudia Ţilia este o tânără erudită, cu visuri mari. A făcut psiholiogia dintr-o nevoie de înţelegere a laturii umane şi visează să ajute victimele infracţiunilor şi abuzurilor de orice fel să treacă mai uşor peste traumă, iar pe infractori să-i înţeleagă mai bine, tot pentru a-i ajuta să ducă o viaţă în limitele legii.
„Am ales psihologia fiindcă am vrut să înţeleg relaţia dintre gânduri, emoţii şi comportamente umane. Aş vrea să folosesc această înţelegere pentru a aduce o contribuţie în societate. Mă gândeam să lucrez cu victimele traficului de persoane, violului, victimele unor infracţiuni, în general, dar şi cu infractorii”, explică tânăra botoşăneancă. Fire artistică, înclinată spre frumos, Claudia a cântat pe scenă şi a scris poezii încă din copilărie. În plus, acum este foarte activă în viaţa socială şi îşi doreşte să ducă o viaţă cât mai independentă.
Sursa: adevarul