Duminică, 6 martie 2022, la inițiativa preotului paroh Laurențiu Acatrinei, credincioșii din Parohia Carasa (com. Corlăteni, jud. Botoșani) au sărbătorit-o pe decana lor de vârstă Anica Bidalache. Bunica Anica împlinește pe 8 martie 2022 venerabila vârstă de 100 de ani. Toți cei prezenți au privit-o cu admirație și respect pe sărbătorită, au participat la rugăciunea de mulțumire, i-au oferit flori, cadouri și i-au cântat „La mulți ani!”
PRIVIRE RETROSPECTIVĂ ASUPRA VIEȚII BUNICII ANICA
La sânul României Mari (1922- anul când se desăvârșește Marea Unire prin încoronarea regelui Ferdinand I „Întregitorul” și a reginei Maria), se năștea la 8 martie 1922, în satul Carasa, comuna Corlăteni, județul Botoșani, Anica Redinciuc (ulterior prin căsătorie și-a schimbat numele în Bidalache).
S-a ivit pe lume cu patru ani mai târziu de sfârșitul Primului Război Mondial, și-a purtat tinerețea în Al Doilea Război Mondial. A trăit foametea, comunismul și o bătrânețe dusă în perioada postdecembristă.
A fost unul din cei 10 copii ai soților Toader și Maria Redinciuc, părinți truditori care erau nevoiți să muncească pământul cât era ziua de lungă, iar la lăsarea nopții sub cerul adânc, sub puzderia de stele lăsau în mâinile Domnului grijile zilei următoare prin rugăciunea șoptită înainte de somn.
Bunica Anica a frecventat Școala din Corlăteni și a absolvit doar două clase primare, însă nici acestea „acătării” din cauza greutăților și neajunsurilor care i-au marcat copilăria. Întrebând-o pe bunica ce discipline/obiecte de studiu i-au plăcut mai mult, ea afirmă că i-au plăcut toate, dar își amintește cu drag de tradițiile și obiceiurile populare promovate prin serbările organizate, atunci, la care ea interpreta diverse cântece populare sau patriotice. Participa și la dansurile populare ce se prezentau cu ocazia diferitelor evenimente. Cu toate că nu are multă școală, acum la vârsta de 100 de ani încă mai citește, fără ochelari, din cărțile de rugăciuni.
Întrucât familia asigură trăinicia satului tradițional românesc, bunica Anica s-a căsătorit la vârsta de 19 ani cu Alexandru Bidalache și au fost binecuvântați cu 2 fete- Maria și Ecaterina. Astăzi se bucură de afecțiunea celor 4 nepoți și 7 strănepoți.
Având ogor/teren în satul Carasa, zona „La Pădur”, a hotărât împreună cu soțul Alexandru să-și construiască o casă aici, la început una mai mică, urmând ca, mai târziu, să-și ridice una mai mare. Nu le-a fost deloc ușor, însă prin credință și perseverență în muncă au izbutit.
Ulterior, soțul Alexandru a fost încorporat în armată și a îndeplinit serviciul militar. S-a întors din armată și, la puțin timp, a fost înrolat pe front, în război(Al Doilea Război Mondial), iar bunica Anica a rămas singură să ducă gospodăria și să se îngrijească de creșterea copiilor. Cu mila Bunului Dumnezeu soțul s-a întors de pe front.
A urmat apoi foametea cauzată de seceta (1946) care le-a adus trai greu dat de lipsa alimentelor. Lucrau cu ziua pentru a-și câștiga necesarul de hrană. Soțul Alexandru a fost nevoit să plece în țară, la lucru, pentru a asigura familiei toate cele necesare. Totuși aveau vacă și se bucurau de produse lactate. Consumau ștevie, cartofi de pădure -baraboi- fierți cu lapte dulce („erau foarte buni”). A primit odată de la o cumătră niște huște din care intenționa să facă mămăligă. Pentru aceasta, le-a spălat, le-a pus la uscat afară, dar… le-a luat vântul și au rămas tot fără mâncare.
Când s-a îndurat Bunul Dumnezeu și a dat ploaie, i-a trimis scrisoare soțului să se întoarcă acasă pentru că a plouat și aveau credința că sunt salvați apa fiind elementul vital, esența vieții.
Pentru aprovizionare cu diverse produse mergeau, pe jos, la Cordăreni, Dumeni, Carasa și chiar la Dorohoi. La Dorohoi mergeau, pe jos, prin Slobozia (o rută mai scurtă), cu traista-n spate cu diverse produse de vândut.
Nu aveau curent electric, însă foloseau o sursă de curent eoliană. Mai târziu au beneficiat de instalație de curent electric.
Bunica Anica s-a îndeletnicit și cu lucrul de mână: tors, țesut, cusut, tricotat confecționând astfel obiecte de îmbrăcăminte, de decor, dar și zestrea pentru fete așa cum era tradiția.
S-a ocupat cu munca pământului, cu agricultura, lucrând la C.A.P. De asemenea, împreună cu soțul Alexandru, s-au ocupat cu apicultura, viticultura, pomicultura, au crescut păsări și animale, astfel îngrijindu-se de asigurarea tuturor celor necesare unui trai decent. Nu agoniseau doar pentru ei, ci erau foarte generoși și ospitalieri cu oricine le călca pragul casei. Când mergeau echipele de lucrători ai C.A.P., la prășit sau la alte lucrări în zona „La Pădure”, bunica Anica îi servea cu plăcinte calde și cu alte bunătăți. De-a lungul vieții a avut trei intervenții chirurgicale, până pe la 40 de ani, însă de atunci a avut doar probleme minore de sănătate.
Nu și-a pierdut nicicând credința în Dumnezeu și participa la Sfânta Liturghie, la Marile Praznice Împărătești și nu numai. Pentru că se pornea de cu noapte de acasă ajungea dimineața, la Sfânta Biserică, atunci când aceasta nici nu era descuiată. La vârsta de 84 de ani bunica Anica a rămas văduvă. De atunci locuiește împreună cu fiica Maria Tomniuc în Carasa (Satul Nou) pentru că i-ar fi fost greu să se descurce singură „La Pădure”. Bunica opinează că un secret al longevității ar fi alimentația sănătoasă (produse naturale), mersul pe jos, activitatea fizică și, nu în ultimul rând, credința în Dumnezeu.
Un sfat pe care-l dă tinerilor „Să fie cuminți, să învețe, să muncească, să consume mâncare bună (bio) și mai presus de toate să aibă credință în Dumnezeu căci fără El nimic nu se poate.”
Sursa: Dorohoinews.ro
