În clipe grele, cunoști cu adevărat oamenii pe care te poți baza necondiționat. Oamenii care, poate sunt obosiți, dar nu arată acest lucru, poate au probleme personale, dar așteaptă să le rezolve după ce îi ajută pe cei care trec prin momente și mai dificile. Ca ei, sunt mulți pompieri botoșăneni, care după o tură de 24 de ore, rămân să facă voluntariat, impresionați de drama miilor de familii ucrainene care ajung în România. Unii dintre ei doresc să rămână anonimi, dar poveștile lor trebuie spuse.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, pe 27 februarie, un pompier botoșănean, care a lucrat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut, a plecat acasă cu șapte ucraineni. De atunci, casa lui nu mai este goală. Vin și pleacă cetățeni din Ucraina. Le asigură cazare, masă și susținere morală, potrivit sursei citate.
Un alt salvator a adus mâncare caldă zecilor de refugiați ajunși în țară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut. Adi, în timpul liber, transportă ucraineni din punctele de trecere a frontierei, la locurile de cazare. Marian, după tura de 24 de ore s-a oferit să ajute la ridicarea taberei de refugiați….deși, acasă fiul lui sărbătorea majoratul. Și Ovidiu Mihai a solicitat, după 24 de ore, să dea o mână de ajutor la ridicarea taberei de refugiați.
Ei sunt botoșănenii care ajută necondiționat fără să se pozeze, fără să aștepte vreo recunoștință, care fac totul doar pentru că așa este… uman.