Un reputat medic, originar din județul Botoșani, s-a stins din viață. Este vorba despre doctorul Pavel Cucu, născut la Darabani, părintele fondator al școlii de pneumologie din Iași. Acesta s-a născut la Darabani în anul 1925 și a murit vineri, 4 martie.
„Tatăl meu, Aristide Cucu, a fost preot la Darabani și mama mea, Elena, a fost învățătoare. Am făcut școala prin derogare la școala de fete”, povestea medicul.
Anunțul privind trecerea în neființă a acestuia a fost făcut public de colectivul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași.
„Mentor a generații întregi de medici, părinte fondator al școlii de pneumologie din Iași, Dr. Pavel Cucu a fost și va rămâne în memoria medicinei ieșene ca un pionier și un deschizător de drumuri. A organizat și dotat prin forțe proprii Dispensarul de la Ruginoasa – clădire cu 12 camere, sală de nașteri și 2 incubatoare pentru nou născuți, iar timp de 3 ani a desfășurat singur anchetele epidemiologice pentru diagnosticul și tratamentul tuberculozei, vaccinarea BCG și depistarea sifilisului. Pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie rămâne părintele bronhologiei moderne ieșene, după o activitate de peste 45 de ani în care a fondat, organizat și condus laboratorul de endoscopie bronșică, realizând peste 80.000 de bronhoscopii și peste 5000 de bronhografii. Timp de 20 de ani, laboratorul de endoscopie bronșică condus de Dr. Pavel Cucu a fost singurul din regiunea Moldovei, rămânând și astăzi o referință pentru examenele endobroșice din regiunea noastră. În 1958 a efectuat în premieră în România prima puncție transbronșică introducând această metodă în practica curentă a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie. În toată activitatea sa, a publicat și comunicat peste 140 de lucrări științifice”, se precizează în anunț.
Doctorul Pavel Cucu s-a stins din viață vineri, 4 martie 2022, la venerabila vârstă de 96 de ani. Trupul neînsuflețit va fi depus luni, 7 martie 2022 la capela de la Cimitirul Eternitate, iar înmormântarea va avea loc marți la ora 12:00.
„În memoria Dr. Pavel Cucu, luni la ora 12:00 colectivul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie își va opri activitatea neesențială și va ține un moment de reculegere în memoria sa, iar Laboratorul de Endoscopie Bronșică îi va purta numele”, precizează colectivul unității.