Apel umanitar în județul Botoșani pentru o familie rămasă fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu devastator. După familia Marcu, și familia Zămosteanu din Flămânzi are nevoie de ajutor.
„Lansăm un act caritabil pentru familia Zămosteanu. Familie din Orașul Flămânzi căreia gospodăria i-a fost mistuită în flăcări. Au rămas în schimb cu cea mai mare bogăție a lor și anume copiii! Se strâng donații”, este mesajul unor oameni cu suflet mare din Flămânzi care încearcă să îi ajute. Detalii: 0740891054 – Zvîncu Oana Anca.
Incendiul a avut loc miercuri seară
O casă din Flămânzi, în care locuiau șase persoane, a luat foc, miercuri seară, cel mai probabil, din cauza unui jar căzut din sobă pe materiale combustibile. Flăcările au fost observate târziu, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Botoșani. Chemați în ajutor, pompierii militari de la Punctul de Lucru Flămânzi au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului cu o autospecială cu apă și spumă.
La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile din trei camere, dar și acoperișul casei. În sprijinul acestora au ajuns și un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță SAJ Botoșani.
Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Pompierii au înlăturat și pericolul de explozie, din interiorul casei fiind scoase două butelii.