Expoziţie fotodocumentară dedicată botoşăneanului Aurel I. Gheorghiu

Sala Polivalentă a Muzeului Judeţean Botoşani a găzduit, vineri, expoziţia „Personalităţi botoşănene în ipostaze inedite”, organizată şi iniţiată de muzeograful Gheorghe Median. Vernisajul expoziţiei dedicată Aurel I Gheorghiu i-a avut ca invitaţi pe Lucica Pârvan, directorul muzeului botoşănean, Ionel Bejenaru, muzeograf, prezent în calitate de responsabil şi coordonator al „Dicţionarului botoşănenilor” precum şi poeta Lucia Olaru Nenati, prezentă în calitate de autoare a cărţii „Botoşanii culturali interbelici”. În „Dicţionarul botoşănenilor”, editat sub coordonarea muzeografului Ionel Bejenaru, apare pentru prima dată numele celui pentru care a fost deschisă această expoziţie, Expoziţia este una fotodocumentară şi poate reprezenta un prilej bun pentru elevii botoşăneni preocupaţi de istoria locului natal în a-şi cunoaşte trecutul. Gheorghe Median a ţinut să precizeze că şi-a dorit să dedice expoziţia acestui botoşănean despre care s-a vorbit puţin, în ciuda importanţei pe care a avut-o. „Aurel I. Gheorghiu este un mare botoşănean de care trebuie să ne amintim şi vreau ca expoziţia mea să-i fie dedicată acestui om pe care aproape l-am uitat”, a declarat Gheorghe Median. La rîndul său, Ionel Bejenariu, muzeograf în cadrul instituţiei, a subliniat importanţa omului de cultură, fost cadru militar. „Aurel I Gheorrghiu este un fiu al Botoşanilor care se înscrie în inventarul botoşănenilor care au făcut glorie, care au făcut din românism o cauză sfîntă”. Fost ziarist şi redactor-şef la ziarul „Gazeta Botoşanilor”, scriitoarea Lucia Olaru Nenati a pus în valoare calitatea de ziarist a personalităţii evocată la vernisajul expoziţiei pe care botoşănenii o pot vizita în această perioadă la Muzeul Judeţean.

„Am întâlnit numele lui Aurel I Gheorghiu în cercetările mele, în strădania mea de a construi ambientul de la Ipoteşti. Nu pot să vorbesc despre el fără să vorbesc despre categoria în care se include el, şi anume oameni ai energiilor luminate….Am predat studenţilor mei la primul curs de jurnalism din Botoşani câteva din reportajele lui Aurel I Gheorghiu care ar trebui considerate reper în jurnalismul de azi, într-o presă de conştiinţă pe care a făcut-o şi Eminescu. Vreau doar să atrag atenţia că am avut asemenea valori şi numai prin propagarea lor vom propăşi”, a declarat Lucia Olaru Nenati. La eveniment printre cei care au participat, s-au numărat directorul teatrului Mihai Eminescu, Traian Apetrei, sculptorul Marcel Mânăstireanu, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *