Primăria Botoșani alocă bani pentru sprijinirea unui oraş din Ucraina, ţară aflată în război

Primarul Cosmin Andrei a propus alocarea sumei de 300.000 de lei din fondul de rezervă pentru achiziția produselor de maximă necesitate partenerilor de proiecte, pe fondul actualei situații generate de conflictul armat de pe teritoriul Ucrainei, informează printr-un comunicat Primăria Botoșani.

Sprijinul destinat partenerilor din Ivano – Frankivsk va fi supus atenției consilierilor locali sub forma unui proiect de hotărâre pentru dezbatere și aprobare în ședința extraordinară de mâine a Consiliului Local.

Colegii din primărie comunică în permanență cu cei din Ivano – Frankivsk. Lista produselor și echipamentelor necesare de urgență cuprinde truse de prim ajutor, generatoare de curent electric de capacitate mică și mare și alimente neperisabile. Facem tot posibilul pentru a veni în ajutorul partenerilor noștri și depunem eforturi de a ajuta cetățenii ucraineni”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Transportul produselor se va realiza până la Vama Siret-Porubne (pe partea ucraineană), urmând ca acestea să fie preluate de reprezentanții municipalității Ivano –  Frankivsk în vederea transportului către destinația finală.

În fața teribilei încercări prin care trec în această perioadă, primarul Cosmin Andrei a transmis în data de 25 februarie 2022 o scrisoare pentru partenerii ucraineni, în care și-a exprimat sprijinul, prietenia și încrederea că inițiativele comune vor continua după ce Ucraina depășește această perioadă dificilă.

Cele două proiecte derulate cu parteneri din Ivano – Frankivsk sunt: „Parteneriat româno-ucrainean pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice” și „Întoarcere la rădăcinile noastre comune”, derulate prin Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020.

Primul proiect este implementat alături de Asociația „Biroul de cercetare, inovații și tehnologie”, Departamentul de Integrare Economică a Comitetului Executiv al Consiliului Local – Ivano-Frankivsk și Universitatea de Petrol și Gaze din Ivano-Frankivsk.

„Întâlniri la rădăcinile noastre comune” are ca perteneri Direcția Județeană de Cultură Botoșani, Departamentul de Dezvoltare Economică, Ecologie și Eficiență Energetică a Consiliului Local Ivano Frankivsk, respectiv Centrul Municipal de Dezvoltare Regională- Centru de Resurse Ivano Frankivsk, mai precizează sursa citată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *