Un botoșănean a dat dovadă de iresponsabilitate maximă, după ce s-a urcat la volan beat și fără permis. Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, în localitatea Cândești, un autoturism, condus de un tânăr de 33 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
”Mai mult decât atât, fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru conducere sub influența alcoolului. În cauză a fost, de asemenea, întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.