FOTO Prefectul de Botoșani monitorizează situația refugiaților. Vizite la hotelurile unde cetățenii ucraineni sunt cazați

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, susține că din 24 februarie, data la care s-a declanșat conflictul din Ucraina, este într-un contact direct și permanent cu factorii implicați în gestionarea fluxului de cetățeni ucrainieni care vin și tranzitează județul Botoșani. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, toate structurile de securitate, siguranță și ordine publică, sub directa sa coordonare și cu sprijinul structurilor naționale, iau toate măsurile care se impun în astfel de situații pentru siguranța botoșănenilor și pentru sprijinul cetățenilor ucraineni care au ajuns pe raza județului nostru prin cele două puncte trecere de frontieră pe care le are județul Botoșani cu Republica Moldova, respectiv Rădăuți Prut și Stânca-Costești, cât și a celor care vin dinspre punctul de trecere Siret din județul vecin.

Sorin Cornilă s-a deplasat, pe 24 și 25 februarie, la locațiile și amplasamentele identificate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru refugiați și spune că județul Botoșani este pregătit să îi primească.

În seara zilei de 25 februarie m-am deplasat personal la o mare parte din unitățile de cazare din Botoșani pentru a verifica situația cazărilor și pentru a mă asigura că cetățenii ucraineni cazați în aceste unități nu sunt în situații speciale care să necesite intervenția sau sprijinul autorităților. Nu mi s-a semnalat nicio astfel de situație! Astăzi, 26 februarie, am făcut vizite în cele două puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova și am decis, pe fondul creșterii numărului de cetățeni care intră prin aceste puncte, cu sprijinul ISU și DSP, să fie amplasate două corturi suport pentru evaluare medicală și sprijin pentru acești cetățeni. Vreau să precizez că prin aceste două puncte se poate trece doar cu autoturisme, nu sunt persoane/familii care se deplasează pe jos, și nu au fost înregistrate cereri de azil. Aceste persoane primesc suport prin îndrumare de la personalul Politiei de Frontiera și de la cel vamal, inclusiv în limba ucraineană, în cel mai profesionist mod”, a precizat Sorin Cornilă.

Totodată, șefii structurilor I.S.U și I.P.J, împreună cu subprefectul județului Botoșani, Elena Paula Cojocariu-Berențan, au făcut verificări ale locațiilor disponibile în zona Bucecea-Mihăileni cât și a taberei Agafton pentru a vedea dacă, la nevoie, se poate asigura cazare în locațiile respective.

Comitetul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenței, înființat astăzi de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, sub directa coordonare a Instituției Prefectului, va asigura coordonarea și centralizarea sesizarilor, nevoilor și a activităților de donare și ulterior de distribuire alimente, îmbrăcăminte, alte bunuri de primă necesitate, cazare și transport. Pentru ca acest ajutor să ajungă la fiecare beneficiar și mai mult, să se plieze pe nevoile lui, este nevoie din partea noastră, a tuturor, să lucrăm organizat și integrat, tocmai în ideea de a răspunde rapid și eficient solicitărilor de sprijin venite din partea cetățenilor ucrainieni”, a adăugat prefectul de Botoșani.

Astfel, în vederea organizării eficiente și unitare a întregii misiuni umanitare, reprezentanții societății  civile care doresc sa sprijine această acțiune umanitară sunt rugați ca pentru moment să trimită intențiile de sprijin la adresa de e-mail : [email protected], astfel încât acestea sa fie colectate si centralizate la nivelul fiecarui județ. Aceste intenții pot fi transmise și prin completarea unui chestionar simplu disponibil la adresa:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeyirIDJ2dD-SMm8wPLRxLTdagDQoCxVY-QBn1uE2t7GUZnjQ/viewform

Potrivit reprezentanților Instituției Prefectului, intențiile de ajutor si orice alta sesizare legata de aceasta situatie pot fi comunicate la numărul de telefon operaționalizat in centrul județean de coordonare și conducere a intervenției, disponibil 24/24, asigurat de reprezentantii ISU, IPJ, DSP, IJJ si STPF.

Numarul de telefon:  0756.131.398. Ulterior, in funcție de solicitările primite, autoritățile vor contacta si direcționa, in cel mai scurt timp, persoanele care pot pune la dispoziție diferite tipuri de servicii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *