Percheziții la locuința unui botoșănean de 55 de ani. Ce au căutat oamenii legii

Locuința unui botoșănean, implicat în contrabandă cu țigări, a fost răscolită de polițiști. Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar privind infracțiunea de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, la data de 24 februarie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, din comuna Leorda, bănuit de comiterea faptei, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

În urma activităților desfășurate, la locația vizată, a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor  cantitatea de peste 1.000 de pachete de țigarete de diferite mărci, de proveniență Duty-free, pentru care persoana percheziționată nu deținea documente legale de proveniență și despre care cunoștea că provin din activități de contrabandă.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, mai precizează sursa citată.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *