Vineri, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani s-a desfășurat o activitate de informare și instruire pe linie de anticorupţie, la care au participat elevii de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și studenții de la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București, aflați în practică în această perioadă.
De asemenea, la activitate au fost prezenți un ofițer și șase subofițeri nou încadrați, în urma concursurilor din sursă externă, organizate în toamna anului trecut, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Jandarmi Județean.
Reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Botoșani le-au prezentat participanților baza legală specifică acestui domeniu și spețe concrete, precum și urmările legale ale săvârșirii unor fapte de corupție. Activitățile de acest gen se desfășoară periodic, atât cu ofițerii și subofițerii jandarmi în activitate, cât și cu elevii sau studenții care execută stagiile de practică, sub coordonarea unor tutori profesionali cu experiență, mai precizează sursa citată.