Nouă incendii de vegetație uscată au avut loc la Botoșani, în ultimele patru ore. Pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a nu mai puțin de nouă incendii de vegetație uscată. Tocileni, Frumușica, Tulbureni, Sapoveni, Orășeni Deal, Suharău, Rădăuți Prut, Coșula și Costești sunt localitățile unde s-au înregistrat aceste evenimente.
La Frumușica, Suharău și Sapoveni, trei locuințe au fost în pericol de a lua foc. Pompierii au intervenit prompt și le-au protejat de flăcări. La Costești, Rădăuți Prut și Orășeni Deal, puțin a lipsit ca incendiile să nu ajungă și la pădure. În total, a ars vegetația uscată de pe aproximativ 35 ha.
Pentru stingerea incendiilor au acționat pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, Punctului de Lucru Flămânzi, și voluntarii din comunele Ungureni, Curtești, Nicșeni, Suharău, Rădăuți Prut, Coșula și Stăuceni. Cauzele probabile de producere a acestora au fost focul deschis în spații deschise și fumatul în locuri nepermise.
Cea mai dificilă intervenție a fost cea pentru stingerea incendiului care a cuprins vegetația uscată de pe un câmp de la marginea localității Orășeni Deal. Focul s-a extins cu repeziciune, din cauza vântului, pe aproximativ 25 de hectare și amenința pădurea din apropiere. Degajările mari de fum, schimbările bruște ale direcției vântului, suprafața mare incendiată au îngreunat misiunea pompierilor. Aceștia au depus un efort considerabil pentru a opri propagarea flăcărilor.
Pentru a evita producerea arderilor necontrolate, pompierii face apel către cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor. Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă.
„Precizam faptul că, în urma incendiilor de vegetație uscată, coordonatele suprafețelor agricole afectate vor fi înaintate către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, pentru luarea măsurilor ce se impun, conform unui protocol de colaborare încheiat, la nivel național, în vederea monitorizării modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente”, arată reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.