Peste 600 de elevi dintr-o comună din Botoșani primesc ghiozdane cu rechizite de la Primărie

O primărie din județul Botoșani a cumpărat ghiozdane cu tot setul de rechizite pentru cei peste 600 de elevi cuprinși în sistemul de învățământ din comună. Este vorba de Primăria comunei Todireni, care a încheiat un contract cu societatea comercială C&C Activ  General Concept SRL din localitate Dumbrăvești- județul Argeș, pentru furnizarea a 615 kituri cu material didactic pentru copii.

Astfel, fiecare elev din Todireni va primi un ghiozdan care va cuprinde două caiete de matematică A4, două caiete română A4, două caiete de matematică A5, două caiete română A5, un caiet de desen, un penar complet dotat, un set de carioci și trei seturi de acuarele.

Investiția se ridică la 53.658 lei și este realizată în baza unui proiect co- finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014 -2020 (POCU), Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de
discriminare.

„Obiectivul general al proiectului este de incluziune sociala si combatere a saraciei in Comuna Todireni, judetul Botosani, prin furnizarea cresterea accesului la servicii sociale/medicale/socioprofesionale/ de formare profesionala de inalta calitate si adecvate nevoilor in cadrul unei unitati sociale multifunctionale fara componenta rezidentiala (centru de zi) dedicate copiilor”, se precizează în anunțul Primăriei Todireni.

Restrângeri de activitate în școlile botoșănene. Mai multe cadre didactice rămân fără catedră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *