Sâmbătă dimineața, 19 februarie 2022, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Sfinții Voievozi” din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Avrămeni, Protopopiatul Săveni. Cu acest prilej, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe noul paroh al comunității.
După o perioadă de aproximativ cinci luni, de când părintele Ionuț Miorcăneanu a trecut la cele veșnice în urma unui accident rutier, Parohia „Sfinții Voievozi” din Tudor Vladimirescu are un nou slujitor. Sâmbătă dimineața, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, PS Nichifor Botoșăneanul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Gelu Costăchescu, care după practica liturgică va fi numit paroh al comunității botoșănene.
Dimpreună cu ierarhul au mai slujit și preoții din cadrul Cercului pastoral „Sfântul Efrem cel Noi” Avrămeni. La final, clericii s-au rugat și pentru sufletele celor care au slujit la Biserica „Sfinții Voievozi”, pentru părintele Ionuț Miorcăneanu, precum și pentru ctitorii sfântului locaș.
Sâmbătă seara, Preasfinția Sa a oficiat și slujba privegherii la Mănăstirea Gorovei, potrivit doxologia.ro