Gino Iorgulescu, atac la Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani. Ce l-a deranjat pe președintele LPF

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, i-a răspuns, într-o scrisoare deschisă, preşedintelui de la FC Botoşani, Valeriu Iftime, care a acuzat liga de lipsă de implicarea în ceea ce priveşte cluburile din Liga 1 Casa Pariurilor.

„Caracterele adevărate se văd în momentele dificile. De aproape doi ani, fotbalul românesc suferă şi trebuie să facă faţă nu doar rigorilor sportive, ci şi unei pandemii care a afectat în egală măsură întreaga planetă.

Tocmai de aceea revin la ideea unei solidarităţi pe care am simţit-o din partea imensei majorităţi a cluburilor şi a oamenilor de fotbal faţă de situaţia amintită.

Cu mare regret spun, însă, şi că m-au întristat anumite păreri. Aproape toate îi aparţin domnului Valeriu Iftime, finanţatorul de la FC Botoşani. Nu ştiu dacă vorbeşte fără să cunoască realitatea, lucru care i-ar putea conferi anumite circumstanţe, sau cunoscând-o, denaturează deliberat adevărul.

Îmi pare rău că a uitat atât de repede întâlnirile noastre consumate atât la Botoşani, de două ori, cu ocazia meciurilor echipei dumnealui, cât şi o întâlnire la Bucureşti. Şi nu doar că ne-am întâlnit, cuvintele frumoase pe care mi le-a spus atunci mi-au rămas şi acum în minte, la fel cum şi eu apreciez energia şi profesionalismul domniei sale, puse în slujba fotbalului.

Dumnealui a tras un semnal de alarmă, dar a făcut-o de o manieră care nu-l onorează, generând opinii incorecte în presa de specialitate. Adevărul domniei sale nu este întreg şi nu este nici măcar în folosul afacerii pe care o gestionează. Astfel de declaraţii riscă să afecteze imaginea fotbalului şi pot antrena diminuarea drepturilor de televizare.

Liga Profesionistă există, întreaga echipă pe care o conduc aici există şi munceşte! Nu face bine nimănui, niciunui club, ca nemulţumirea cuiva să fie aruncată în public înainte de a fi ridicată în Adunarea Generală sau în cadrul unor discuţii informale. LPF are rolul, conform Statutului, de a organiza competiţia şi de a-i asigura finanţarea. Nu are şi rol de a se amesteca în managementul cluburilor! Cu toate acestea, personalul LPF a asigurat consultanţă managerială, financiară şi juridică atunci când a fost solicitat.

Domnule Iftime, sunteţi un om inteligent şi apreciez modul în care gestionaţi afacerea din fotbal. Pentru că nu e uşor ceea ce faceţi, sunt convins că înţelegeţi cât de mult a contat rolul Ligii în aceşti ani. E adevărat, două dintre cele 16 echipe trec printr-o perioadă extrem de grea şi vă spun că sunt primul afectat de situaţia lor. Mă doare ce se întâmplă la Mediaş şi Clinceni, pentru că înainte de a fi preşedinte al Ligii, am fost, la rândul meu, fotbalist, antrenor şi conducător de club. Vorbim de două cluburi care au făcut performanţă în trecut, au participat în play – off şi au fost adversare puternice pentru celelalte competitoare.

Criza financiară a fotbalului nu se opreşte la graniţele României, Europa întreagă a suferit enorm. Sunt campionate de top care au redus considerabil sumele provenite din vânzarea drepturilor TV, noi am rezistat! Sunt cluburi mari europene care au intrat în degringoladă financiară şi, implicit, sportivă. În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, în România nu s-a diminuat suma din drepturile media cu un cent. E meritul partenerilor noştri, care au făcut eforturi deosebite.

Domnule Iftime, nu aveţi cum să nu ştiţi şi să nu înţelegeţi toate aceste lucruri. Clubul dumneavoastră face parte dintre cele cu bugete bine consolidate şi cu un management solid, ca mai toate celelalte din Liga 1. Să nu uitaţi că am preluat o competiţie cu multe echipe aflate în insolvenţă. Pe noi, pandemia ne-a lovit necruţător. Au dispărut suporterii de pe stadioane şi implicit sumele câştigate din vânzarea biletelor, marketing, contracte de publicitate, sponsorizări. Contractul rămas întreg, aici este o parte din munca Ligii Profesioniste şi averea fotbalului!

Niciun sistem de alertă financiară nu ar fi putut anticipa pierderea unor resurse băneşti pe care cluburile se bazaseră anterioar.

Nu în ultimul rând, ţin vă informez că LPF şi Federaţia Română de Fotbal şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru implementarea sistemului VAR, acesta urmând paşii stabiliţi conform înţelegerii dintre cele două foruri.

Cu gânduri bune şi invitându-vă la dialog, rămân al dumneavoastră,

Gino Iorgulescu””, se arată în scrisoarea deschisă de pe site-ul lpf.ro.

La Ligă e un somn vrednic şi nesfârşit, a declarat în urmă cu câteva zile Iftime la Digisport. „Noi nu avem Ligă! Îmi pare rău să spun asta. Niciodată în 8 ani, domnul preşedinte Iorgulescu nu a fost la Botoşani. Eu m-am văzut cu dumnealui în campanie. La prima vedere mi se părea cel mai normal. Zero! Are nişte probleme cu fiul domniei sale, dar nu contează. Când cineva primeşte o astfel de sumă, 10-15.000 de euro pe lună, trebuie să fie un mega-manager. Ar trebui să muncească toată ziua. Eu nu cred că o face. Problemele din Liga 1 ne afectează pe toţi. Dacă electoratul doarme, e clar că din somnul raţiunii nu pot ieşi decât nişte întâmplări monstruoase ”, a spus Valeriu Iftime.

Sursa: ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *